Pe 29 august am participat, din nou, la un cros gratuit din seria Happy Moves. De data aceasta, parcul Herastrau ne-a oferit locatia, iar lungimea traseului a fost de aproximativ 6.1 km.
Poate pentru ca era torid, poate pentru ca nu a fost suficient de bine mediatizat, nu au fost prea multi concurenti, competitia fiind foarte similara cu un antrenament de la Nike Running Club.
Inscrierile au decurs rapid si dupa o incalzire relativ grabita, ne-am bagat in zona de start. A fost un start furibund in diagonala, ceea ce a dus la niste imbulzeli. Au fost si unii concurenti care au pornit mult prea tare, dar ne-am obisnuit deja cu acest lucru de la crosuri mai mari.
Start in diagonala
Primii km au fost frumosi, traseul era bine delimitat si se simtea un val de competivitate. Numarul mic de concurenti si-a spus insa cuvantul cand pe la km 3 am inceput sa alerg aproape singur, doar cu Magdalena in fata la vreo 20 secunde.
Fara motivatie, nefiind urmarit si de nimeni, am mai redus ritmul de la 4:00/km de pe primii km la un 4:15/km, insa Magdalena avand o zi nu tocmai stralucita a redus ritmul chiar mai mult si am reusit sa reduc gradual distanta fata de ea. Astfel, am avut o motivatie: o poza de foto finish alaturi de ea :). Pe ultima panta am ajuns in dreptul ei si desi ea insista sa alerg mai departe, i-am zis ca nu suntem urmariti de nimeni si nu avem pe nimeni in fata, deci nu are rost sa fortam.
Am trecut finish-ul tinandu-ne de mana in 25:24 cu o medie de 4:07/km pe cei 6.14 km. Dupa cursa am lenevit pe niste fotolii puf cateva zeci de minute, savurand o cola rece oferita de organizatori.
Yuhuuuu
Ca fapt divers, de la km 4 am alergat cu numarul in mana impachetat, ca s-a desprins de la transpiratie si nici macar de brat nu se mai atasa :)
Parti Pro:
- cros gratuit;
- inscriere rapida;
- program respectat intocmai;
- apa si cola post-cursa, precum si in cursa la km 5;
- banderole care delimitau clar traseul;
- premii pentru cei mai buni alergatori si cei mai frumos costumati sau cele mai frumoase animale de companie cu care s-a alergat;
Parti Contra:
- ar trebui oferite ace de siguranta (numerele s-au dezlipit la multi concurenti);
Sugestii:
- apa oferita la sticla de jumatate la km 5 din 6.1 e cam redundanta (ar fi utila pe la km 3-4 la pahare celor care le e foarte sete);
- startul ar trebui sa fie in directie dreapta si nu in diagonala :)
Loc 2 feminin
Ovidiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu