luni, 27 aprilie 2015

(Cum a Fost) Cernica Spring Trail Running - 26 Aprilie 2015

Buna tuturor,

Duminica a avut loc a doua editie de Cernica Spring Trail Running. Ca si anul trecut, a fost o atmosfera de picnic foarte placuta, atat inainte cat si dupa competitie.

Am ajuns mai matinal la Cernica, asa ca am avut timp sa mergem pe traseu cam 1 km. Ni s-a parut mult mai uscat decat in anul anterior. Aparentele insa insala amarnic uneori, deoarece nu am mers pana la zona cu adevarat plina de noroi.

Dupa o scurta sedinta tehnica, s-a dat startul in care toti am plecat rapid ca sa ne pozitionam bine pentru zonele mai stramte dincolo de primii 500m ai traseului. De la km 1.5 insa a inceput comedia cu zone cu noroi care nu mai aveau portiuni uscate pe centru sau laterala, asa ca timp de cateva sute de metri a fost o incercare de a nu aluneca complet in vreo balta.

Dupa aceea, am putut alerga linistit si sa admiram frumoasa padure, care in afara de cateva petice de noroi, a mai adus cateva mici provocari: un iaz mic de sarit in 2 locatii (care evident s-a lasat cu apa la galosi) si un sant de sarit pe la km 8.

Tura a 2-a nu a adus multe surprize, insa a avut o portiune arida de cam 2-3 km. Punctele de hidratare numeroase au fost foarte utile, mai ales considerand temperaturile ridicate.

Si cum nu poti termina o cursa de padure fara o surpriza de final, pe la km 17-18 a mai fost o zona de balti. La penultima, evitand un copac, am reusit "performanta" sa ma dezechilibrez si sa calc gresit, ajungand cu un genunchi si ambele palme intr-o balta mare. Dupa circa 200m de mers usor, incercand sa estimez nivelul accidentarii, am reusit sa reincep alergarea si sa prind din urma cei 2 alergatori care m-au intrecut in urma cazaturii. Ambii au dat dovada de mult fair play dorind sa ma ajute, doar ca le-am zis ca sunt bine. Ramane sa vad dupa cate zile imi va trece aceasta intindere musculara dobandita "norocos" :).

La Magdalena oboseala de la Cluj s-a vazut si desi a pornit bine, tura a doua a avut mici dificultati si pe zona arida era doar la 1 minut in fata mea (fiind factorul motivant #1 al meu in acea zona). Pe a doua tura nu a intalnit pe nimeni, lucru care a mai demoralizat-o, insa si-a pastrat locul 2 pana la final, terminand cei aproximativ 20.2 km in 1:41:58 (cu 3 minute mai rapid ca anul trecut). Loc final 7/44 open, 2/17 feminin, 1/7 feminin 18-29 ani.

Eu am terminat "imediat" dupa ea in 1:43:17 aproximativ. Loc final 8/44 open, 6/27 masculin, 3/6 masculin 18-29 ani.

Dupa cursa, am stat pe iarba, am degustat din portia de paste, am baut apa si mancat portocale de la punctul de hidratare post-cursa si ne-am relaxat asteptand premierea.

Parti Pro:
- numeroase puncte de hidratare (cam la fiecare 3 km) bine dotate;
- kit generos si portie de paste bogata;
- atmosfera de "picnic";
- traseu foarte frumos si variat;
- traseu impecabil marcat (am alergat fara pe cineva in fata timp de cam 10 km fara sa ratez traseul desi avea numeroase curbe si alei de evitat) - X-uri pe copaci si pe pamant pe rutele incorecte, inclusiv benzi pe unele alei care blocau traseele gresite;

Parti Contra:
- nu s-a mentionat la ce distante kilometrale sunt punctele de hidratare;

Smile and wave...smile and wave...

Start rapid

Alergand de zor

Final de bucla

Marim tempo-ul...ca e terenul stabil

Finalul primei bucle

Pe la km 16

In urmarirea Magdalenei

Finish vesel

Inca putin si gata...ne spalam...

Oare cate kg de noroi am luat la bord?

Post cursa

Top 3 semimaraton feminin

O zi buna,
Ovidiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu