Dupa un an plin de evenimente, am decis sa participam din nou la Maratonul International Cluj. Anul trecut am fost amandoi la proba de semimaraton, iar Magdalena a vrut sa mareasca provocarea, trecand la proba de maraton. Eu vroiam sa imbunatatesc timpul din anul precedent si ca acesta sa fie poate primul meu semimaraton terminat fara dificultati.
Inainte de a descrie experienta, pot spune cu certitudine ca voluntarii decid sentimentul unui eveniment. Au fost numeroase lucruri mai slabe ca in anul precedent din cauza voluntarilor.
Am ridicat kitul sambata, Magdalena primind un tricou XS care aproape imi venea mie, iar eu un tricou M care ma pune cu gandul sa ma ingras. Am fost si la pasta party (pasul 1 din tactica de ingrasare), unde am primit o portie mica de paste si un Ursus Cooler si apoi am admirat frumosul Cluj, care ne e foarte drag.
Duminica, cu emotii, ne-am prezentat la start si am facut cate alergari scurte pe pista. Traseul a fost identic ca cel din 2013 si a constat in multe pante bine cunoscute in primii 6 km care erau si turistici, fiind continuate de circa 4.5 km mai putini atragatori intr-o zona de case un pic cam torida.
Punctele de hidratare au fost suficiente ca numar dar prost pozitionate: 3, 5.5, 8, 13.5, 16, 18.5, 24, 26.5, 29, 34.5, 37, 39.5. Aici trebuie o analiza atenta, deoarece a afectat multi alergatori. La finalul fiecarei ture, erau 5.5 km pana la urmatorul punct de apa. Daca la semimaraton acest lucru era doar un incovenient, intre 29 si 34.5 km unde majoritatea maratonistilor au "The Wall", poate fi daunator pentru rezultatul final si poate duce si la DNF-uri.
O plangere personala a fost distribuirea gresita pe mese a fructelor (care erau puse pe ultima masa dupa mesele cu bauturi isotonice, turta dulce si apa). Apa si iso erau din belsug si au fost oferite excelent de multi voluntari, insa in prim plan ca aliment era turta dulce. Aceasta nu este benefica in timpul alergarii. Este in general buna numai dupa terminarea cursei. In schimb, bananele ajuta la prevenirea carceilor si la refacerea nivelului de glicogen, iar merele si portocalele ajuta la hidratare (deoarece nu poti consuma numai lichide la infinit).
Inca o problema cu traseul este o strada principala care este traversata la fiecare tura in ambele sensuri, dar in care traficul este doar partial oprit. O persoana din spatele meu a fost nevoita sa se opreasca sa lase autobuzele si cele 2-3 masini adunate sa treaca. Probabil si alti alergatori au simtit aceasta neplacere.
In ultimul rand, fiecare tura a continut 3 intoarceri de tip "ac", care sunt periculoase pentru genunchi si pentru tendonul lui Ahile.
Spectactorii pe traseu au fost foarte voiosi si au incurajat frumos toti participantii.
Noi am avut o strategie bazata strict pe glucoza (avuta la noi) si apa luata de la punctele de hidratare. Doar la 16 km as fi vrut o banana dar nu am vazut-o la acel punct asa ca am continuat fara.
Revenind la senzatia efectiva, primii 15 km au decurs surprinzator de bine. Am inceput cu 5 min/km si am redus ritmul gradual spre 5:10/km. Km 19/20 au fost dificili si am redus ritmul, insa ultimul km am accelerat terminand cu un record personal de 1:47:49 (net 1:47:33). Eu am terminat pe 203/586 overall si 108/246 masculin 14-34 ani.
Magdalena a incercat sa mentina un ritm de 4:50/km si a reusit foarte bine. A avut scaderi foarte mici pe ture si a obtinut un timp exceptional: 3:24:28 (net 3:24:05). Ea a terminat pe locul 7/27 (cu 6 atlete inaintea ei) feminin si 44/209 overall (incluzand masculin).
La final de cursa am avut 1 surpriza placuta (masaj oferit de fizioterapeuti), insa si 2 neplacute (chipul nu a functionat deloc la cum pare si s-a facut manual totul, iar apa nu era oferita in zona de finish, ci dupa ce urcai o serie de scari, lucru care poate fi foarte dificil la finalul unei curse).
Per total, experienta a fost placuta, dar un pic inferioara celei din anul anterior.
Inainte sa trecem la poze, sa relatam nitel plangerea cea mai mare: La un maraton international s-au folosit chipuri de unica folosinta care nu au functionat, lucru care a dus la mai multe greseli, din care voi da cateva exemple:
- Magdalena a vazut 3:24:12 pe ceas cand trecea prin poarta (timpul notat de organizatori e cel cand iti vedeau numarul);
- O persoana care nu a terminat a facut tura a 2-a (10.55km) in 25:50.8 - recordul mondial la 10 km plat este peste 26 minute. Cred ca este evidenta greseala, timpul probabil corect fiind 35 minute si nu 25.
- Eu am oprit cronometrul meu cu intarziere (dupa primirea medaliei) si timpul a fost identic cu cel "oficial";
- Traseu masurat precis (dupa gps personal a dat aproximativ 21 km)
- Atmosfera placuta la ridicare kituri si in timpul cursei;
- Kit plin de surprize mici si dulci de la sponsori;
- Apa si iso din plin la toate punctele de hidratare;
- Prima jumatate a traseului era prin centru si zone turistice;
- Apa si ursus cooler dupa finish;
- Masaj oferit de terapeuti dupa cursa maratonistilor;
- Probleme cu traseul (zona arida de la km 6 incolo, neinchis traficul in strada principala, marcaje doar pe o singura tura, nu si pe semimaraton/maraton - era greu sa-ti calculezi tempo-ul dupa prima tura, punct hidratare lipsa in zona stadionului mai ales la punctul psihic de 32 km, 3 intoarceri in ac pe tura);
- Probleme mari cu cronometrarea si timpii intermediari (nou "record mondial", ture inversate, zeci de secunde adaugate, inversari de ordine la alergatorii care terminau simultan etc.);
- Aranjarea inoportuna a meselor la punctele de hidratare (turta dulce in exces, fructe aproape lipsa);
- Lipsa apei din zona de finish (apa era pusa dupa o zona de scari si aflai doar daca intrebai);
Startul in forta (plecare dupa 7s)
Magdalena zambind dulce la km 1
Magdalena sprintand la km 6
Voios La km 6
Magdalena tinand ritmul ridicat (km 12)
Ritm bunicel la km 12
In tura 3
Ultima tura
Finish sprinten
Locul 7 feminin (3:24:05 net)
Ovidiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu