Sambata 30 noiembrie am fost in seria a 2-a a antrenamentelor de urcare a celor 34 etaje din Sky Tower Floreasca. Am ajuns la 10:25, ne-am schimbat si am facut o mica incalzire sustinuta de Gabriel Salomon.
Am aflat cu ocazia antrenamentului mai multe aspecte referitor la urcatul celor 34 etaje:
- fiecare etaj are 20 trepte insa acestea sunt mai inalte decat unele la un bloc normal, lucru care face mai dificila urcarea treptelor din 2 in 2;
- datorita lipsei geamurilor in scara interioara, aerul este foarte uscat si din acest motiv gatul se usuca destul de rau in timpul urcarii;
- e recomandat sa se inceapa treapta cu treapta la primele etaje si apoi din 2 in 2 trepte in functie de nivelul fiecaruia si lungimea picioarelor;
- pentru a te deplasa mai rapid cea mai eficienta metoda este sa te ajuti de brate si de balustrada;
- depasirile trebuie facute obligatoriu pe partea stanga (pe exterior), toate intoarcerile fiind catre dreapta;
- este important ca in perioada incalzirii sa iti ridici pulsul, apoi sa il lasi sa isi revina aproape de normal, pentru a fi obisnuit cu pulsul foarte ridicat din timpul urcarii;
- nu este recomandat sa te opresti dupa ce termini urcarea deoarece muschii vor ramane foarte tensionati;
- finish-ul este aproximativ la 10 metri de terminarea scarilor la etajul 34;
Experienta este una unica, insa gatul foarte uscat poate cauza probleme mari, inclusiv tuse destul timp dupa urcare. Este recomandat hidratare corespunzatoare dupa urcare cat si atentie in modul de respirare pentru a reduce impactul negativ al aerului uscat.
Incalzirea
Startul antrenamentului
Facebook Video:
(eu apar la 1:20-1:22 alergand ultimul etaj - restul le-am mers).
Eu am terminat in 5:15, iar Magdalena in 4:54 urcarea celor 34 de etaje.
Sambata startul va fi dat conform unei diagrame din 10 in 10 secunde cate 2 competitori (numarul impar plecand in stanga si cel par in dreapta). Va fi o pauza de 16 minute dupa primii 350 de concurenti. In zona de urcare se va intra in grupuri de cate 70 persoane.
Multa bafta tuturor participantilor!
O zi buna,
Ovidiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu