luni, 1 septembrie 2014

(Cum a Fost) (crosul/semi)Maratonul Olteniei - 31 August 2014

Buna tuturor,

Ieri am avut placerea de a participa in prima editie de trail running organizata la Ramnicu Valcea in cadrul Maratonului Olteniei. Eu am participat la proba scurta (10km), iar Magdalena la semimaratonul de 22 km. Contrar denumirii, nu a fost si proba de maraton, desi organizatorii au luat in calcul realizarea unui maraton complet in zona anul viitor.

In dimineata cursei am ridicat kiturile pe o temperatura racoroasa, care din pacate nu a tinut pana la ora startului. Inainte de start s-a tinut sedinta tehnica foarte detaliata care a specificat si zonele dificile din traseu, precum si pozitionarea clara a punctelor de hidratare/alimentare.

La ora 10 fix s-a dat startul. Unii concurenti au inceput la 9:59:58, dar asta e alta discutie despre fairplay care ar trebui discutata cu alta ocazie.

Primul km am inceput bine amandoi, cu un ritm de aproximativ 4 min/km, dupa care au inceput sa apara gradual pantele. Inca 1 km totul a decurs destul de bine, apoi insa unghiul pantelor s-a marit si a inceput...sa-mi scada moralul...Magdalena a continuat vijelios urcarea, alternand mersul pe pantele mai puternice cu alergatul in rest, iar pe la km 2.5 i-am pierdut urma.

Era clar ca nu aveam o zi buna. Simteam corpul obosit inca de la primele pante, mi-au trecut inclusiv ganduri de abandon la un moment dat si am intrat intr-un mars constant, care a alternat cu un pic de alergari pe coborari si mers simplu pe pante mai dificile.

Abia la km 6, cand am vazut punctul de hidratare, am alergat catre el, am baut un pahar de iso si unul de apa (incalcand propria regula de a nu bea prea mult). Apoi, am observat ca toata oboseala a fost de fapt amplificata de dezhidratare. Timp de 2 km dupa punctul de apa am coborat in tromba cu un ritm de 5 min/km (ar fi fost mai rapid daca nu erau cateva mici urcari sau zone in care a trebuit sa am grija la ce marcaj urmaresc, neavand pe nimeni in fata).

Pe la km 9 au fost 2 santuri care le-am coborat si urcat cu grija, insa la al 2-lea am stat nitel sa vad incotro trebuia sa ma ridic (fiind alternative stanga sau inainte). Alergatorul care era in urma mea a vazut ca eram usor nedumerit si m-a directionat catre stanga. I-am multumit si am continuat alergarea, fiind motivat si de faptul ca aveam un avans mic fata de persoana din spatele meu.

Ultimii 2 km au fost pe asfalt si am fost suparat nitel in gand cand mi-am dat seama ca traseul are 11.2 si nu 10.2 cum era in harta originala. Am reusit totusi sa sprintez bine spre finish (4:29 si 4:16 ultimii 2 km) si am terminat pe locul 8/34 masculin si 10/50 overall. Spre surprinderea mea, aud comentatorii care zic ca am fost primul la categoria masculin 19-29 ani. Am fost 1/5. Partea comica e ca imediat dupa mine a venit si al doilea din categorie si dupa inca 2 minute si al treilea.

Ca o nota finala pentru traseul scurt, acesta a avut circa 11.2 km cu 440m diferenta de nivel.

Magdalena a avut o cursa la care si-a dorit imbunatatirea timpului de la Cozia. A reusit acest lucru (2:09:21 real, 2:09:36 oficial pentru ca a fost o problema la finish si a trebuit sa treaca iar linia dupa ce cip-ul nu a functionat corect prima oara cand a trecut linia). Traseul a avut aproximativ aceiasi diferenta de nivel ca la Cozia (cam 900m), insa 2 km mai mult.

Caldura mare, combinata cu doar 3 puncte de hidratare, a dus la mici probleme in zonele deschise din a doua parte a traseului (unde era o caldura foarte puternica). A mai fost mica zona foarte abrupta de coborare, la care s-a tinut din copac in copac coborand cu grija. In rest, ea a admirat peisajele din punctele de belvedere absolut superbe din a doua portiune a traseului (cea care nu era comuna celor 2 trasee), unde puteai sa admiri intreaga vale cu case rasfirate, fir de apa si paduri/fanete.

Ea a incercat sa pastreze un mars puternic cu putina alergare usoara pe pante mai domoale si a trecut la o alergare puternica in ultimii km in care era predominant doar coborare.

A terminat cum am zis mai sus in 2:09:21 cei 22 km (cu 900m diferenta nivel) pe locul 2/13 feminin, 2/4 pe categoria 19-29 ani feminin si locul 14/43 overall.

Startul vijelios

Loc 2/13 feminin - Semimaraton 22k

Loc 1/5 masculin 19-29 ani - Cros 11k

Cupe superbe de colectie
Loc 1 masculin 19-29 ani, Loc 2 feminin general 
si loc 2 feminin 19-29 ani

Traseu scurt (11.2 km, 440m diferenta nivel)

Traseu lung (~22 km cu 850m diferenta nivel)

Parti Pro:
- Taxa participare redusa (45 ron) cu termen cu doar 3 zile inainte de competitie (apoi devenind 70 ron);
- Fond de premiere foarte generos, mai ales numarul ridicat de categorii de varsta (5) per proba/sex;
- Cupe originale (vaze de ceramica personalizate cu evenimentul si locul ocupat);
- Traseu aproape perfect marcat (doar in zonele cu bifurcatii as recomanda 1-2 marcaje suplimentare - un exemplu concret este zona cu santuri de la km 9 din traseul scurt);
- Pasta party dupa premiere, precum si bunatati (banane, lamai, iso, apa, biscuiti) post-cursa;
- Program respectat intocmai (fara taraganari de vreun fel);
- Punct de hidratare la despartire trasee (era imposibil sa ajungi pe traseul lung accidental);
- 1 punct hidratare la cursa scurta si 3 la cea lunga (1 PH fiind folosit de 2 ori);
- cursa copii cu multe categorii de varsta;
- medalii frumoase de lemn (atat pentru adulti cat si pentru copii);
- voluntari implicati, incurajatori si veseli;
- traseu cu puncte superbe de belvedere la proba de semimaraton (proba scurta fiind predominant prin padure);
- reducere la cazare;

Parti Contra:
- 1 km in plus la cursa de 10k (11.2 km mai precis, iar ca sa referentiez un orator celebru pot spune ca am primit 10% gratuit la acelasi pret);
- ultimii aproape 2 km au fost pe asfalt in trafic neinchis si unii conducatori auto erau foarte agresivi claxonand concurentii (agentul de circulatie nu s-au ocupat corect de dirijarea traficului si atentionarea soferilor);
- multi caini agresivi pe traseu (organizatorii au vorbit cu proprietarii si stanele din zona sa tina cainii legati, dar din pacate au mai existat si exceptii - din fericire nu a fost nimeni muscat);

Sugestie:
- La anul, nu ar strica pe cat posibil niste pancarde kilometrale (mai ales ca nu existau repere mari vizibile in descriere traseu la ce km te afli si singura pancarda era una cu 3 km (ramasi) aproximativ la km 8.2);

O zi buna,
Ovidiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu